Bazele teoretice ale culturii fizice

LICEUL TEORETIC “ION CREANGA”

REFERAT

La educatia fizica

Tema:”Bazele teoretice ale culturii fizice”

Al elevei din cl.aX-a”A”

Profil umanist

Autor Ivanov Mirela-Adela

Profesor Dumitras Valeriu

Balti, 2011a.

Cultura  fizică – parte a culturii universale. Cultura universală ca ansamblul de valori materiale şi spirituale acumulate de societate de-a lungul timpului cuprinde şi cultura fizică. Aceasta este considerată un domeniu foarte complex al vieţii sociale care cuprinde rezultatele gândirii concretizată în categoriile de bază, termenii specifici, cadrul normativ, instituţiile, baza materială, etc. Culturii fizice i se subordonează cunoştinţele teoretice şi achiziţiile practice, dar şi educaţia ca proces fundamental la nivelul societăţii. Educaţia fizică şi sportul completează aria culturii unui popor, favorizează lărgirea cunoaşterii omului şi face posibilă înscrierea de noi valori în ansamblul culturii universale. Valori certe constituie performanţele sportive, recordurile, elementele şi procedeele tehnice (ca modele ideale), Prin complexitatea sa acest domeniu se pretează la o abordare multi-, pluri- şi interdisciplinară, fiind de fapt, expresia unei însumări de discipline ştiinţifice care abordează domeniul nostru, din puncte de vedere specifice pentru fiecare în parte.

•  Specialişti renumiţi ai domeniului consideră cultura fizică prima formă de cultură, generată din necesitatea primordială a omului de a se pregăti pentru lupte şi vânătoare, în vederea asigurării existenţei.
•  Obiectul de studiu   Un anumit domeniu al cunoaşterii poate dobândi statutul de ştiinţă numai dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
•  -să aibă obiect propriu de studiu;
•  -să aibă metode proprii de cercetare sau adaptate;
•  -să aibă noţiuni bine conturate (terminologia), unele la nivel de concepte;
•  -să stabilească legi, norme, cerinţe, principii specifice obiectului său de studiu, în urma verificării în practica avansată a unor ipoteze;
•  -să clasifice şi să cuantifice propriile categorii şi probleme. Orice domeniu de activitate are următoarele  subdiviziuni :
•  Istoria  Teoria  Metodica  Practica
• Acestea au o problematică distinctă, dar fiecare se bazează pe toate celelalte
•  Teoria activităţilor fizice şi sportului are ca obiect de studiu perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a omului prin practicarea sistematică a  exerciţiilor fizice.Alte discipline studiază aceeaşi problematică, aprofundând-o pentru un domeniu mai restrâns(atletism, gimnastică,baschet,e.t.c.) Toate principiile, conceptele, normele Teoriei şi metodicii educaţiei fizice şi sportului (în general) sunt valabile şi pentru  toate Teoriile şi metodicile particulare.
•  Preocupările majore ale acestei discipline vizează educaţia fizică şi sportul în rândul tinerei generaţii, dar şi pentru alte categorii de populaţie ce constitiue subsisteme ale acestui domeniu.
•  Sarcinile teoriei educaţiei fizice derivă din cele trei funcţii importante ale sale:
•  -funcţia cognitivă,de analiză şi explicare a tuturor aspectelor domeniului, de prezentare a idealului, a obiectivelor în raport cu necesităţile sociale,de prezentare a celor mai eficiente forme de organizare.
•  -funcţia normativă, de stabilire a legilor, normelor, cerinţelor generale necesare în activitatea respectivă.
•  -funcţia tehnică, de a capacita pe cei ce conduc procesul instructiv-educativ cu tehnologii de predare,iar pe cei care sunt beneficiari, cu tehnici de învăţare.
•  Problematica teoriei educaţiei fizice şi sportului cuprinde următoarele aspecte mai generale(bazele teoretice fundamentale ale ed. fizice şi sportului):
•  
• -noţiunile fundamentale din domeniu
• -educaţia fizică şi sportul ca activităţi sociale
• -originea şi esenţa acestora
• -idealul, funcţiile şi obiectivele educaţiei fizice şi sportului
• -sistemul de educaţie fizică şi sport din ţara noastră
• -sistemul mijloacelor educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv
• -exerciţiul fizic, mijloc de bază
• -caracteristici teoretice ale principalelor componente ale procesului de practicare a exerciţiului fizic: calităţile motrice, deprinderile şi priceperile motrice, cunoştinţele teoretice de specialitate, indicii morfo-funcţionali, e.t.c..
• Izvoarele teoriei educaţiei fizice şi sportului sunt:
• -Practica domeniului, care oferă în permanenţă date care, prin analiză şi generalizare de către teoreticieni duce din nou la îmbunătăţirea activităţii practice.Teoria constituie un factor stimulator, de progres pentru practică.
• -Datele existente(moştenirea), realizate prin valorificarea critică a ideilor, invenţiilor,(inclusiv exerciţii) şi adaptarea lor la condiţiile şi necesităţile actuale
• -Metodele de cercetare ştiinţifică sunt cele ale întregului proces de instruire şi educaţie(de tip pedagogic, psiho-pedagogic), cu unele adaptări dictate de specificul domeniului nostru. Sunt şi alte domenii(statistica) care ne oferă metode foarte utile în cercetarea din domeniul nosru
• În funcţie de scopul urmărit de activitatea de cercetare, există următoarele metode:
• Pentru documentare: metoda istorică,studiul bibliografiei de specialitate
• Pentru recoltarea de date:monografia, observaţia, măsurarea şi testarea, ancheta,convorbirea, interviul,testul sociometric.
• Pentru verificarea unor ipoteze:experimentul
• Pentru prelucrarea datelor recoltate:statistica
• Pentru analiza rezultatelor:intabelarea, reprezentarea grafică
• Aceste metode trebuie folosite în sistem.
•  Constituirea, evoluţia şi locul Teoriei educaţiei fizice şi sportului în “ştiinţa educaţiei fizice şi sportului.”
• -Metodele de cercetare ştiinţifică sunt cele ale întregului proces de instruire şi educaţie(de tip pedagogic, psiho-pedagogic), cu unele adaptări dictate de specificul domeniului nostru. Sunt şi alte domenii(statistica) care ne oferă metode foarte utile în cercetarea din domeniul nosru
• În funcţie de scopul urmărit de activitatea de cercetare, există următoarele metode:
• Pentru documentare: metoda istorică,studiul bibliografiei de specialitate
• Pentru recoltarea de date:monografia, observaţia, măsurarea şi testarea, ancheta,convorbirea, interviul,testul sociometric.
• Pentru verificarea unor ipoteze:experimentul
• Pentru prelucrarea datelor recoltate:statistica
• Pentru analiza rezultatelor:intabelarea, reprezentarea grafică
• Aceste metode trebuie folosite în sistem.
•  
•  Multă vreme au existat cunoştinţe disparate despre practicarea exerciţiilor fizice de către fiinţa umană, iar încercări de generalizare a lor au existat încă din cultura popoarelor antice.
•  Teoria domeniului nostru, ca ştiinţă a apărut (mai târziu) datorită :
•  -introducerii educaţiei fiziceîn şcoli
•  -extinderea practicării exerciţiilor fizice de diferite categorii de populaţie
•  -apariţia grupărilor sportive-
•  -crearea instituţiilor care pregătesc cadre calificate pentru domeniu e.t.c.
• Teoria educaţiei fizice are următoarele preocupări de bază:
•  -explicarea locului, rolului şi funcţiilor practicării exerciţiilor fizice
• -fundamentarea mijloacelor, metodelor
• -principiile care stau la baza acestei activităţi
• -formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice
• Cu timpul, educaţia fizică şi sportul s-au diversificat şi au apărut: Teoria şi Metodica  Educaţiei Fizice şi sportive  (TMEFS) şcolare, TMEFS profesionale şi a sportului de masă,,Teoria şi Metodica antrenamentului sportiv, Teoria şi Metodica fiecărei ramuri de sport, e.t.c.
•  Acestea constituie un sistem de discipline ştiinţifice cu grade diferite de generalizare, numit “Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului”. În cadrul acestui sistem, Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului are cel mai mare grad de generalizare, aflându-se la baza întregii activităţi teoretice şi practice a domeniului.
• NOŢIUNILE PRINCIPALE ALE  TMEFS
•  Terminologia clară şi precisă (limbajul propriu) este una din condiţiile pecare le presupune o ştiinţă.
• Noţiunile (termenii, categoriile) cele mai generale ale domeniului sunt: “educaţia fizică”, “sportul” “antrenamentul sportiv” şi “cultura fizică”. Alte noţiuni importante:”dezvoltare fizică”, “capacitate motrică”, “mişcarea omului”, “disciplină/ramură/probă sportivă”
•  Mişcarea omului (capacitatea motrică)- totalitatea actelor motrice efectuate de om pentru întreţinerea relaţiilor sale cu mediul natural şi social (inclusiv cele specifice unor ramuri de sport.)
•  Capacitatea motrică a omului se concretizează în următoarele elemente:
•  -acte motrice-o expresie de comportament realizată prin muşchii scheletici, pentru a realiza o acţiune sau o activitae motrucă.
•  -acţiunea motrică(deprinderea)- un ansamblu de acte motrice în scopul rezolvării unor sarcini precise
•  -activitatea motrică – ansamblu de acţiuni motrice, cu reguli şi forme de organizare bine sistematizate în scopul obţinerii unui efect complex de adaptare a
• organismului şi de perfecţionare a dinamicii acestuia(antrenament sportiv, activitatea competiţională sau cea de educaţie fizică)
•  -disciplina sportivă – totalitatea ramurilor şi probelor sportive cu structură, gen de efort, condiţii, mod de reglementare şi evaluare asemănătoare(atletism, gimnastică, jocuri sportive, sporturi de iarnă,e.t.c.).